Cele trei batrane din Arges condamnate la un an si trei luni de inchisoare pentru nerespectarea unor hotarari judecatoresti, care au fost gratiate de presedintele Traian Basescu, au fost eliberate, ieri dupa-amiaza, dupa ce au petrecut peste o luna in Penitenciarul Colibasi. Veronica Gheorghe, de 69 de ani, Filofteia Barbu, de 78 de ani, Victoria Mihai, de 58 de ani, din localitatea argeseana Valea Danului au fost asteptate de catre o nepoata de-a lor, Florica Mihai, care a spus ca a aflat din presa despre gratierea batranelor. „De-abia astept sa ajung acasa, sa fac focul in soba pentru ca aici mi-a fost foarte frig”, a declarat cea mai in varsta dintre femei, Filofteia Barbu, de 78 de ani. (O.C.)